Romantismul...mai exista?

În trecut, prin anii 60-90 era foarte apreciat. Nu se intra în discuţie să fii brutal cu o doamnă sau să îi faci propuneri indecente unui domn. Cu timpul, lucrurile s-au schimbat. Florile au devenit tot mai rare, la fel ca şi romantismul.
Nimeni nu mai caută să impresioneze pe nimeni pentru că trăim deja într-o lume crudă în care ai fi fericit dacă cineva ţi-ar ceda locul într-un autobuz. În zilele noastre, numim romantism cedarea locului din metrou. Femeile nu mai caută să impresioneze bărbaţii cu surprize plăcute, cu mese surpriză pregătite acasă, cu ţinute impecabile. O femeie, odată ce s-a căsătorit, mai rar să se aranjeze prin casă pentru soţul ei. De ce? Dacă îl ai deja în colivie înseamnă că nu mai trebuie să-l hrăneşti?
Bărbaţii nu îşi mai surprind iubitele cu locuri secrete, şoapte la ureche, flori aduse fără nici o ocazie, chiar o uşă deschisă sau un scaun tras. Nimeni nu mai compune melodii pentru iubita sau iubitul ci le compun pentru comercializare. Nimeni nu mai cumpără o stea şi o denumeşte după numele iubitei. Nimeni nu se mai oboseşte să umple o cameră cu petale de trandafiri şi cu lumânări. Ei nu mai caută să fie plăcuţi prin limbaj, comportament şi vestimentaţie.
Aşa de jos am ajuns? Ne mulţumim doar cu fărâmiturile care mai cad de la masa deceniilor trecute şi aproape că am uitat ce înseamnă unele cuvinte. Pentru tinerii de azi a fi romantic înseamnă a ţine fata în maşină pe toată perioada întâlnirii şi a face glume proaste. A fi romantic înseamnă a vorbi urât şi grosolan pentru o fată sau a te arunca direct în braţele oricui ar veni şi a te ”preda” total.
Puţine gesturi pline de romantism mai observăm. Îmi dau lacrimile când privesc cum ne mulţumim cu toată această iluzie de iubire şi cum nu ştim să îi arătăm persoanei de lângă noi cât de mult o iubim şi cât de mult înseamnă pentru noi. Pot părea dramatică dar…romantismul, din păcate…este pe cale de dispariţie.

Barfa este la tot pasul

Am analizat oameni şi oameni. Am făcut-o şi eu, de ce să fiu făţarnică şi să nu recunosc? Şi-mi plăcea. Simţeam că deţin informaţii preţioase. Că deţin puterea.
Ne place să ne adunăm în grupuri şi să vorbim de unul şi de altul. Şi dacă ni se pare că ”informaţiile” nu sunt atât de picante şi atrăgătoare la public, mai adăugam şi câte ceva în plus să le facem mai digerabile. Dacă exista ceva mai josnic, mai murdar şi mai perfid ca bârfa, atunci trebuie să fie îngrozitor acel lucru. Bârfa transformă cele mai plăcute persoane în nişte persoane oribile. Bârfa te transformă din sărac în bogat şi din bogat în sărac.
Este ca un microb. Odată ce l-ai luat…. greu se mai tratează şi se răspândeşte cu viteza luminii.
Ne place să fim răutăcioşi. Să vorbim cu alţii de persoanele pe care nu le înghiţim. Să răspândim zvonuri, să mai clocim câte ”una” tare. Numai că ai mare grijă! Cine azi îţi bârfeşte pe cineva la ureche, mâine te va bârfi pe tine la urechea celuilalt! Pentru că aşa e. Ca ciuma, lepra de care nu mai poţi scăpa. Şi noi, ceilalţi, alimentăm bârfitorii prin simplul fapt că îi ascultăm.
Oamenii de succes, oamenii care tot timpul au apărut primii pe paginile ziarelor, oamenii care au ceva care contează cu adevărat…nu bârfesc. În multe interviuri pe care oamenii de succes le-au acordat, precizează că urăsc bârfa. Nici nu mă mir! Dacă eşti un om de calitate, înţelept şi cu capul pe umeri nici nu se poate altfel!
Doar oamenii josnici, de spiţă joasă care nu au o viaţă proprie şi nu reuşesc să se integreze în societate altfel decât prin bârfă…practică acest sport. În concluzie, dacă eşti un papă-lapte şi un om josnic…continuă cu răspânditul zvonurilor. Nouă, oamenilor de calitate, nu ne pasă!

Tu esti pregatit?

Într-un final tot vei fi dezamăgit de către cineva. Trebuie să înveţi cum să mergi mai departe şi să treci peste acea dezamăgire. Vrei nu vrei, persoanele din jurul tău niciodată nu se vor ridica la măsua aşteptărilor tale.
Măcar o dată în viaţă vei suferi din dragoste Asta este. Şi nu e greşit. Trebuie să gustăm fiecare sentiment şi să încercăm să învăţăm din el. Viaţa e dură şi iubirea este complicată. Dacă iubeşti, automat suferi. Suferi când persoana iubită te părăseşte, suferi când ţipă la tine, suferi când simţi că nu te iubeşte îndeajuns.
Odată şi odată tot va trebui să devii responsabil Cu trecerea timpului, trebuie să realizăm că viaţa nu mai ne ţine pe palme şi trebuie să ne asumăm fiecare acţiune şi consecinţele ei. Chiar dacă avem părinţi prea protectori sau un partener care ne protejează, tot trebuie ca noi înşine să trecem prin această etapă care ne conduce spre drumul de adult declarat.
Oamenii sunt schimbători ca vremea Într-o zi te iubesc ca în ziua următoare să te urască. Se poate întâmpla ca să fie alături de tine o perioadă şi când te-ai întors puţin cu spatele…să fie împotriva ta. Asta este. Trebuie să ne obişnuim. Până că nici vremea nu e atât de schimbătoare ca omul.
Rănile se vindecă, cicatricile rămân. Vei fi rănit. Mult. Vei primi lovituri din toate părţile. Uneori chiar de unde nu te aştepţi. Cu timpul, te vei vindeca. Va fi o vindecare durabilă şi dureroasă. Dar…nu te pot minţi. Toată viaţa vor rămâne acolo cicatricile. Toată viaţa îţi vor rămâne acele semne care-ţi vor aminti că ai trecut printr-un război al sentimentelor adevărat.
Ne este frică de necunoscut Fie că spunem asta, fie că o simţim, ne este frică până în măduva oaselor. Deşi spunem uneori că ne încântă necunoscutul, de fapt…noi tremurăm de frică. Ne temem de schimbările majore, ne temem de posibilele modificări ce vor veni.
Tânjim să fim iubiţi E în natura omenească. Am da orice pentru o fărâmă de iubire. Am da casă, maşină, bani…totul numai pentru a simţi acel sentiment înălţător. Alţii chiar omoară pentru a obţine iubirea. Cel puţin aşa cred ei.
Deşi suntem diferiţi, toţi vrem acelaşi lucru: fericirea. Blonzi, bruneţi, roşcaţi, înalţi, scunzi…toţi vor ceva. Să fie fericiţi. Toţi vor să înceteze toate lucrurile care îi fac să se simtă mizerabil şi să poată zâmbi din inimă.
În final, ai să mori Oricât ne-am feri de acest lucru, unii cred că moartea nu îi vor vizita niciodată. Trebuie să fim oricând pregătiţi. Eşti tu gata?

Allan&Barbara Pease-De ce barbatii se uita la meci si femeile in oglinda?

”Nu-i aşa, doamnelor, că aproape în fiecare zi vă supăraţi pentru că partenerul dumneavoastră, care pare să nu aibă altă treabă decât să privească la televizor în timpul liber, nu vă răspunde la întrebări?
Nu-i aşa, domnilor, că aproape zilnic sunteţi agasaţi de pălăvrăgeala ”fără sens” a partenerei dumneavoastră?”-Allan&Barbara Pease-De ce barbatii se uita la meci si femeile in oglinda

Cu aceste două întrebări începe cartea. Adevărul este că titlul m-a atras de la început. Şi nu am rămas dezamăgită. DELOC! Am aflat multe răspunsuri la întrebări.
De exemplu, ştiaţi că femeile au 22.000 de cuvinte de rostit pe zi, pe când bărbaţii doar 7.000? Nici măcar jumătate de cuvinte din cate avem noi dragi doamne!!!
Un bărbat vede mai bine, de asta şi este foarte mult atras de ceea ce vede! Pe când noi, femeile, auzim mai bine, de aceea ne place să ni se rostească vorbe dulci la ureche! Femeile se pricep mai bine la părţile artistice, pe când bărbaţii la logică, matematică, fizică, chimie. Dacă aţi observat, cele mai multe persoane din cadrul unui învăţământ care predau limbile străine sunt… femeile!!!
Bărbaţii au simţul orientării mai bun, pe când femeile….fac mai greu o parcare laterala cu spatele. Ups!
Când aveţi de-a face cu o femeie supărată, nu-i oferiţi soluţii şi nici nu-i negaţi sentimentele- arătaţi-i doar că o ascultaţi cu atenţie!
Pentru a-şi demonstra iubirea faţă de ea, el a escaladat cel mai înalt munte, a înotat în cel mai adânc ocean şi a traversat deşertul cel mai cumplit. Numai că ea l-a părăsit- pentru că el nu era niciodată acasă!
Asta dragi bărbaţi înseamnă că, uneori cu femeile poate fi mai uşor decât credeţi! Dragi femei, nu criticaţi bărbatul, ci fiţi mereu alături de el!

Femeia visurilor tale

Femeia visurilor tale? Blondă, înaltă şi slabă? Sau poate brunetă, cu ochi albaştri şi zâmbet fermecător. Vrei ca ea să fie gospodină, să ştie să gătească sau vrei să fie cea mai bună prietenă a ta? Ai vrea ca toţi să o admire şi ţi-ai făcut deja imaginea ei în minte şi chiar o listă cu toate calităţile pe care ai vrea să le aibă. Desigur, fără defecte. Ştii cam ce ai vrea de la ea, ştii cum ai vrea să arate şi ştii chiar ce i-ai spune. Ani de zile îţi hrăneşti mintea şi imaginaţia cu un portret al ei. Ai respins zeci de fete, în aşteptarea celei pe care o ai în minte. În aşteptarea perfecţiunii.
Deodată, o zăreşti pe stradă. Inima îţi bate cu putere, pulsul ţi se accelerează şi respiraţia ţi-e sacadată. Un zâmbet senin îţi apare pe faţă, te îndrepţi spre ea şi…ea trece pe lângă tine ca şi trenul prin gara Buftea. Oare de ce? Pentru că şi ea şi-a format în minte imaginea băiatului perfect şi…din păcate, nu eşti tu acela.
Ciudat este că peste ani, când te îndrăgosteşti cu adevărat, fata care acum ţi se pare perfectă şi fără de care nu poţi trăi, e aproape total opusă celei pe care ţi-o imaginai. E ca şi cum ieşi în oraş să-ţi cumperi o pereche de pantofi pe care o ai în minte. Dar ajungi acolo şi perechea e pantofi e mult prea scumpă pentru a fi a ta. Te plimbi dezamăgit printre rafturi şi brusc, vezi o altă pereche, total opusă modelului pe care ţi-l doreai. Te îndrăgosteşti de acea pereche şi….ajungi acasă fericit, în sacoşă cu o pereche de pantofi pe care nici nu te gândeai că o vei avea vreodată prin casa ta.
De ce să-ţi formezi imaginea unei femei ideale, când ai putea cădea în capcana dorinţii poftelor trupului tău şi nu a inimii tale? Să zicem că până la urmă ai achiziţiona perechea de pantofi mult visată. Dar ce te faci dacă te strâng? Toată viaţa vei merge cu ei sângerand… şi şchiopătând.

Cine sunt eu?

Cine sunt eu? Sunt o fiinta efemera. Sunt un pumn de nisip in bataia vantului. Cand sunt fericita, sunt un curcubeu pe cerul albastru. Iar cand plang, sunt o picatura ce se varsa in mare. Sunt un suflet care incearca sa-si gaseasca o cale spre lumina. Si cand o gaseste, sa o si pastreze. Si de asemenea sunt un fluture prins in causul unei palme si as vrea…oh, as vrea sa-mi iau zborul. Vreau sa-mi intind aripele si sa zbor spre neant. Sa simt vantul cum ma mangaie, sa simt stropii de ploaie cum cad picatura cu picatura pe corpul meu. Si eu mai sunt o pana in bataia vantului. Plutesc usor, usor… spre infinit. Spre nicaieri.

Cine sunt eu? Eu… sunt o inima care bate. Cateodata mai incet, cateodata mai repede… bat, si ma mai si opresc. Atunci imi place sa ma gandesc daca sa mai bat sau nu. Si uneori aleg sa mai bat, alteori nu. Si atunci cand nu mai bat, totul se opreste. Timpul sta pe loc, totul in jur intepeneste, si pana si moartea ramane inghetata prinsa in drumul ei, cu o coasa in mana. Vesnica ei coasa. Si atunci ma uit in jur si realizez ca eu, eu pot fi si un inger pe Pamant. Un inger pierdut. Eu as putea fi o stea cazatoare. Care se inalta cat mai sus, straluceste puternic si apoi… cade. Si prin caderea mea, sa aduc fericirea cuiva. Cine sunt eu? Poate ca eu sunt o fata care vrea mai mult de la viata, poate ca sunt cineva care doreste imposibilul. Eu poate ca sunt… fata care doreste sa fie tinuta in brate si sa stie ca daca in momentul urmator, unul din noi doi va trebui sa moara, el sa fie pregatit sa-si dea viata pentru mine. Desi nu l-as lasa. Niciodata. As alege cu zambetul pe buze sa mor pentru el. Cine sunt eu? Poate ca eu sunt o jumatate pierduta printre alte mii de jumatati. Si imi caut sufletul pereche. Alerg, si incerc sa aflu care jumatate mi se potriveste. Care ruptura o poate repara pe a mea?

Si, v-ati intrebat cine sunt eu? Eu sunt. Cu bune si cu rele. Sunt o raza de lumina. Care lumineaza o perioada si apoi, apune.

Noi oamenii..

Noi oamenii ne putem asemana cu lupii. Majoritatea umbla in haita, mai ales cand vor sa vaneze ceva. Cand vor sa distruga ceva. Asa si oamenii, umbla in grupuri, sunt la fel, asa cred ca sunt mai puternici. Asa cred ca pot obtine tot ceea ce doresc si pot distruge tot ce altii au construit cu sudoarea fruntii lor. In al doilea rand, lupul naparleste. Isi schimba “haina”. Vara este mai inchisa, iarna mai deschisa la culoare. De asemenea blana lui se compune din doua randuri de peri. Da, stiti ce urmeaza. Si majoritatea oamenilor isi schimba “haina” dupa cum "bate" vremea. Unii sunt atat de maestri in a avea mai multe fete, incat te gandesti cum pot fi atat de ipocriti. Ii vezi perfect cand zambesc de fata cu o persoana, iar cand aceasta a plecat, fata sa i se strambe in cel mai puternic dezgust. Lupului, atunci cand vaneaza, nu trebuie sa-i stea nimic in cale. Omului, cand i s-a fixat ceva in minte, daca indraznesti sa i te impotrivesti, e dispus sa distruga TOT ce ii sta in fata pentru a-si atinge telul. Si in special, lupul, atunci cand a ajuns la prada. Sfasie prada bucata cu bucata. Iar cand, a ajuns la sfarsit, oasele sunt curatate si de cele mai mici fasii de carne. Omul, cand planuieste raul cuiva, in primul rand cerceteaza locul. Cand doreste sa se razbune, o face incetul cu incetul. Iar cand a ajuns sa raneasca o persoana, poate chiar persoana iubita… nu o lasa cu o rana sufleteasca si atat. Nu, nu. Bucata cu bucata, suflare cu suflare, lacrima cu lacrima, totul ia! Iar cand termina sentimental acea persoana, se asigura ca nu-si va putea reveni in urmatorii ani si abia atunci se simte multumit. Si nici chiar atunci. Noi, oamenii suntem uneori atat de insensibili incat ne ranim pe noi insine. E placut sa rupi bucata cu bucata din inima celui de langa tine si sa o arunci? Uneori singuri ne facem rau. Da, eu am rupt bucati din inima mea. Am daruit la toti ce au avut nevoie bucati din inima mea. La toti cei ce mana au intins-o. Si totusi, am rupt bucati din inima mea si cei ce nu au stiut s-o pretuiasca, au calcat pe ea fara teama.

Uneori stau si ma gandesc, si realizez ca ceilalti lupi m-ar sfasia daca ar sti ca urletul meu, in realitate e un plans…